Zambete si lacrimi

De-ai fi amurgul vieții mele nu mi-aș dori nici răsărit nici noapte cu roiuri de stele nici lună plină  De-ai fi asupra mea un nor negru de ploaie nu m-aș feri o clipă de răbufnirea ta ci dimpotrivă ți-aș lăsa toți picturii ce-i ai ca să-mi inunde ființa  De-ai fi dar nu mai mi-ești.

Îmi semănai flori de cactus în păr și șoapta ta era adiere de primăvară pe pielea mea iar chipul tău blând și zâmbetul larg ocean încalzit sub raze de soare ce transmite fiorul atunci când pășești prima dată în el. Atingerea ta fermecată ca o notă suavă cântată la pian făcea să-mi tresară întreaga mea ființă într-o uitare întoxicată de dragostea ta. Cu șoapte și vorbe și-atingeri îndată mă rătăceam în noapte voit și clipe de-a rândul făceai să îmi placă mai tot ce înainte nu mi-ar fi plăcut. Dansator era al tău sărut pe buzele mele și dorința mea nesecată pierdută-n înalturi de umbre expanzându-se precum universul fără sfârșit. Necontenită mi-ar fi fost chemarea căci sufletul jelește după tine dar floarea efemeră se stinge la clipire lăsând în urmă spinii durerii nesecate.

Prin veacuri pribegi vom dăinui despărțiți de orgolii stupide cu râsul tău cald auzit în ecouri funebre și mintea mea nălucă încercând a umple goluri în inima-mi frântă tic tac tic tac viața-ni se scurmă încet dar eu tac tu taci ramași goi de vorbe goi de noi nici o reflexie în oglindă nu ne ajută să ne regăsim ființa pierdută printre frustrări și sticle de vin.